Producător autorizat de tubulatură pentru desfumare

Sisteme certificate pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți

Tubulatura pentru evacuarea fumului, numită și tubulatură de desfumare, este un element esențial al sistemelor de securitate la incendiu: are rolul de a scoate din clădire produsele rezultate în urma arderii, precum fumul și gazele toxice. Prin eliminarea lor rapidă, se menține vizibilitatea pe căile de evacuare, se reduce expunerea ocupanților la gaze periculoase și se facilitează intervenția echipajelor de pompieri.

Sistemele de desfumare contribuie la limitarea propagării incendiului și la creșterea nivelului de siguranță al clădirilor industriale, comerciale și rezidențiale, fiind proiectate și executate în conformitate cu standardele europene în vigoare.

Rolul tubulaturii pentru evacuarea fumului din clădiri

În numeroase construcții, evacuarea fumului prin ventilație naturală, folosind ferestre sau alte deschideri, nu este suficientă sau chiar imposibilă. Acest lucru este întâlnit în special în:

  • subsoluri de mari dimensiuni sau adânci;
  • clădiri înalte;
  • spații fără ferestre care pot fi deschise;
  • construcții industriale și comerciale cu compartimentări complexe.

În aceste situații este necesară utilizarea conductelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, care dirijează produsele de ardere către exteriorul clădirii, prin intermediul unui sistem proiectat special pentru controlul fumului.

Atunci când tirajul natural nu poate asigura debitul necesar pentru evacuarea fumului, se utilizează sisteme de ventilație mecanică, echipate cu ventilatoare dedicate. Acestea sunt completate obligatoriu de un sistem de introducere mecanică a aerului de compensare, necesar pentru funcționarea eficientă a instalației de desfumare.

Rezistența la foc a tubulaturii de desfumare

Tubulatura de desfumare face parte din sistemul de evacuare a fumului și gazelor fierbinți și trebuie să reziste temperaturilor ridicate generate în timpul dezvoltării incendiului.

Atunci când tubulatura este amplasată într-un compartiment de incendiu sau traversează o barieră rezistentă la foc, aceasta trebuie să asigure nivelul de rezistență la foc prevăzut de normele aplicabile.

Deși temperaturile reale dezvoltate în timpul incendiilor sunt, în general, mai mici decât cele utilizate în încercările standardizate conform SR EN 1366, sistemul trebuie să îndeplinească integral cerințele privind rezistența la foc și integritatea construcției.

Standarde și certificări aplicabile

CLASIFICARE LA FOC

SR EN 13501-4

SR EN 13501-4 stabilește clasificarea la foc a produselor și elementelor de construcție pe baza rezultatelor încercărilor de rezistență la foc ale componentelor sistemelor de control al fumului.
METODA DE TESTARE

SR EN 1366-9

SR EN 1366-9 definește metoda de încercare privind rezistența la foc a instalațiilor tehnice pentru conductele de evacuare a fumului utilizate într-un singur compartiment de incendiu.
CERINTE TEHNICE

SR EN 12101-7

SR EN 12101-7 stabilește cerințele pentru sistemele de control al fumului și gazelor fierbinți, precum și pentru tronsoanele de conductă utilizate în instalațiile de desfumare.

Scopul utilizării sistemelor de desfumare

Sistemele de desfumare sunt proiectate pentru controlul fumului și gazelor fierbinți și urmăresc îndeplinirea următoarelor obiective:

smoke green

Evacuarea fumului în timpul incendiului

Asigură evacuarea fumului pe o perioadă de până la 2 ore, conform cerințelor sistemului certificat.

exit green

Evacuarea în siguranță a persoanelor

Contribuie la formarea unui strat fără fum, facilitând evacuarea rapidă și în condiții de siguranță a ocupanților clădirii.

thermo green

Reducerea temperaturii în timpul incendiului

Diminuează acumularea gazelor fierbinți și contribuie la scăderea temperaturii din spațiile afectate de incendiu.

fireman green

Facilitarea intervenției pompierilor

Îmbunătățește vizibilitatea și condițiile de intervenție pentru echipajele de pompieri, reducând riscurile și timpul necesar localizării focarului.

Indicator luminos de evacuare pe un coridor cu fum

Certificarea sistemului de tubulatură pentru desfumare

Sistemul de tubulatură pentru desfumare este certificat împreună cu toate componentele sale:

  • suporți de susținere;
  • flanșe de conectare;
  • mastic de etanșare;
  • compensator.

Toate aceste componente trebuie utilizate obligatoriu în aceeași configurație în care au fost testate și certificate. Înlocuirea oricărei componente cu un alt produs nu este acceptată și poate conduce la pierderea conformității sistemului.

Tubulatura pentru evacuarea fumului se găsește în magazin în două variante: tubulatură de desfumare rectangulară și tubulatură de desfumare spiro.

Fum dens într-un spațiu închis în timpul unui incendiu

Declarația de performanță și marcajul CE

Sistemul este marcat CE cu declaratia de perfomanta – Sistem de conducte rectangular de control al fumului pentru un singurcompartimen cu compensator.